Stiri imobiliare, Proprietarii de terenuri si locuinte vand in rate, ca sa obtina un pret acceptabil
Vezi marime originala
Dupa modelul dezvoltatorilor care au scos la vanzare in rate apartamentele din ansamblurile rezidentiale, proprietarii persoane fizice au apelat si ei la aceasta solutie. Aceasta pentru ca fie au nevoie de bani pentru a-si plati credite la banca, fie le este teama ca preturile vor continua sa scada si nu se vor alege cu nimic de pe urma proprietatilor imobiliare. Reprezentantii din domeniu spun ca in momentul de fata aceasta este singura solutie de deblocare a pietei imobiliare, in conditiile in care bancile inca nu ofera credite.
"Vand teren cu plata in rate, fara credit bancar, fara giranti, fara adeverinta de salariu, in Tohan-Bran, jud. Brasov. Destinatie: case de vacanta, pensiuni. Parcele a cate 1.000 mp. Pret: 45 euro/mp cu avans de 7.000 euro. Taxe notariale: 0. Garantia se constituie pe teren pana la achitarea integrala. Rate fixe fara dobanda si comision pe o perioada de 60 luni". Asa suna unul dintre anunturile postate pe internet de catre proprietarii persoana fizica. "Vanzarea unui teren sau imobil in rate se face prin contract de vanzare-cumparare, conform Codului Civil. Pe perioada stabilita in contract, terenul ramane pe numele vanzatorului, insa, pentru a nu aparea probleme, cumparatorul trebuie sa instituie proprietarului, in Cartea Funciara, o interdictie de vanzare pana cand el nu isi achita toate ratele", ne-a explicat avocatul Iulian Urban. Cei care doresc sa achizitioneze un imobil sau un teren in rate pot plati avansul pe care il doresc, pretul final fiind negociabil, in functie de valoarea avansului. Rata lunara este fixa, iar achitarea mai multor rate odata nu presupune nici un comision sau taxa suplimentara. Dupa ce suma stabilita in contract este achitata integral, cumparatorul devine proprietar si in acte. "Procedura este urmatoarea: se incaseaza un avans, se plateste in rate diferenta de pret, uneori mai ramane un rest (ceva gen valoare reziduala la leasing) care se poate achita la sfarsitul contractului. In plus, nu se cer adeverinte de venit, eventuala dobanda este inclusa in rate pentru ca nu se poate percepe legal dobanzi de catre persoanele fizice, uneori se mai cere o asigurare de viata si de imobil cedata in favoarea vanzatorului", ne-a declarat Dan Chitafes, directorul Remax Impact.
Articole similare: vanzare in rate ,
proprietarii ,
imobiliare ,
case de vacanta